Medalii numeroase la naţionalele de canotaj

     
Laura Pal

Lacul Snagov a fost gazda ediţiei din acest an a Campionatelor Naţionale de canotaj. Sportivii de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ au concurat atât în probele seniorilor, cât şi în cele ale categoriei tineret şi strâns în total 6 medalii.

Cinci dintre acestea au fost adjudecate în întrecerea seniorilor. Astfel, Dănuţ Nanea şi Laura Pal sunt medaliaţi cu bronz în probele de simplu, iar de argint s-au bucurat fetele probei de „doi fără cârmaci“ – Monica Andron şi Alexandra Rusu. În aceeaşi probă pe perechi a mai punctat şi cuplul Georgiana Caziuc – Lavinia Munteanu, care a încheiat podiumul de premiere.
Lavinia Munteanu, Simona Vlădoiu, Georgiana Caziuc şi Laura Pal au fost „echipaj de bronz“ în cursa de „4 vâsle“, în timp ce perechea Nicuşor Irimia – Dănuţ Nanea s-a clasat pe locul 4 la „dublu vâsle“. O a doua medalie de argint a venit din concursul categoriei tineret, acolo unde au punctat Georgiana Andron şi Alexandra Rusu în cursa de „dublu vâsle“.

„Sunt foarte mulţumit de rezultate, de timpii reuşiţi de fiecare în parte. Este final de sezon competiţional, dar îl încheiem frumos la secţia de canotaj cu şase medalii şi cu reale speranţe pentru reuşite asemănătoare şi în 2019. O parte dintre aceşti sportivi vor avea o perioadă de vacanţă. Cel mai repede reia pregătirea Laura Pal. Ea pleacă deja în cantonament“, a declarat Valentin Gavril, antrenorul secţiei de canotaj a CS Ceahlăul Piatra Neamţ.



2018-09-26




Atletism - conferinta de presa 02.04.2018
Informatii publice
ACTE