Bronz la naționalele de cros pentru juniori 2, juniori 3 și copii 1

     

CS Ceahlăul Piatra Neamț a avut trei echipe, toate de fete, la Campionatele Naționale de Cros pentru juniori 2, juniori 3 și copii 1. Întrecerea a avut loc la Botoșani, pe 30 martie 2019, și a adunat la start 290 de sportivi, dintre care 141 de fete și 149 de băieți. Antrenoarea Iulia Olteanu și-a impus ca obiectiv câștigarea unei medalii, iar acest fapt s-a îndeplinit.

Echipa de junioare II, care a avut de acoperit distanța de 4000 de metri, s-a clasat pe locul al treilea, după CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc (locul 1) și CSS Caransebeș (locul 2). Medaliatele cu bronz ale clubului nostru sunt Noemi Bordeanu, Casiana Boboc, Claudia Boboc și Andreea Ungureanu. De menționat că în ierarhia invidiuală, Noemi Bordeanu a treminat pe locul 4, cu timpul de 13 minute, 58 secunde și 47 de sutimi, la aproape 20 de secunde în urma medaliatei cu bronz.
„Știind de potențialul lui Noemi (n.n. Bordeanu) am sperat la o medalie la invidiual, dar am făcut și echipă luând două fete de la junioare III, pe surorile Boboc, și urcându-le în categoria superioară. Și iată că mutarea a fost inspirată și ne-am îndeplinit obiectivul“, a declarat antrenoarea acestor alergătoare, Iulia Olteanu.

Fetele de la junioare III (3000m) și de la „copile 1“ (1500m) au terminat, ca echipă, pe locul 6 fiecare. Echipa CS Ceahlăul la junioare III a fost compusă din: Roxana Chelariu, Nicoleta Anechitei, Petronela Hurdubei, Denisa Negură. La „copile 1“ au fost în concurs Rebeca Bordeanu, Teodora Obrija, Emilia Pascariu, Narcisa Apostol.

Pentru perioada următoare, fetele de la grupei antrenoarei Iulia Olteanu se pregătesc pentru două selecții pentru loturile naționale de alergare montană pentru juniori și junioare. Astfel, la începutul lunii mai junioarele 2 vor spera la un loc în lotul tricolor ce va merge la Cupa Mondială de alergare montană, iar junioarele 1 vor căuta să arate că merită cooptate în lotul pentru Campionatele Balcanice de alergare montană.



2019-04-05




Campionatul Național de Canotaj - Ergometru - 02.03.2019
Atletism - conferinta de presa 02.04.2018
Informatii publice