Sfârșit de săptămână cu finală de campionat național la juniori III

Atletism Accesări: 2122

logo login20191015 3Sâmbătă și duminică, tinerii atleți legitimați la grupele de performanță din cadrul CS Ceahlăul sunt convocați pentru participarea în cadrul unei noi reuniuni oficiale. Sala municipalității din Bacău va găzdui etapa finală a Campionatului Național de juniori III. La startul probelor sunt așteptați cei mai valoroși performeri cu vârsta de 14 și 15 ani. De la Piatra-Neamț, ne vor reprezenta în acest concurs atleții coordonați de profesorii Iulia Negură-Olteanu, Dan Cojocaru și Alina Ramona Militaru.

Ultima va participa cu Sara Cristea (la 60 de metri), Sofia Ciobanu (60n metri și 400 metri), respectiv Savian Fotea (60 metri și 400 metri). "Să fie finaliști!", a anunțat antrenoarea Militaru, obiectivul așteptat pentru elevii ei. La rândul lor, profesorii Iulia Negură-Olteanu și Dan Cojocaru au înscris la startul întrecerii de la Bacău pe Maria Apetrei (în probele alergare pe distanțele de 60 metri și 200 metri), Claudia Tofolean (probele alergare pe distanțele de 400 metri și 800 metri), respectiv Adina
Fîrțală (în proba de aruncare a greutății).

Tipărire