Irina Bordeanu - la „EURO”, Noemi Bordeanu – spre Cupa Mondială

Atletism Accesări: 3771

logo login20191015 3CS Ceahlăul Piatra Neamț se bucură de faptul că încă o sportivă va face parte din lotul național, după ultimele prezențe la diferite competiții oficiale sau amicale. Irina Bordeanu și-a câștigat dreptul, la finele săpmânii trecute (n.n. - pe 18 mai 2019), de a participa la Campionatul European de alergare montană pentru juniori mari, alături de în echipa României.


Sportiva noastră a reușit să își îndeplinească obiectivul în cadrul concursului de selecție care a avut loc la Câmpulung Moldovenesc odată cu desfășurarea Campionatului Balcanic la Alergare montană. Pietreanca a concurat în cursa de 6000 de metri și a terminat proba în 39 de minute și 14 secunde. Colegele Irinei Bordeanu la europene vor fi Alexia Hecico (Baia Mare), Loredana Viziteu (Botoșani) și Bianca Apetroaie Bianca (Botoșani). Campionatul European de alergare montană pentru juniori va fi în ziua de 7 iulie 2019, în Elveția, la Zermatt.

”Irina Bordeanu va merge la Europene pentru că a reușit un parcurs foarte bun în concursul de selecție care a fost la Câmpunlung Moldovenesc în același timp cu Balcaniada seniorilor și juniorilor. A reușit să termine cu un timp bun, să fie acolo în față în clasament și să merite să fie în lot. Pentru ea urmează câteva zile de refacere, după care intrîm în program de pregătire a acelei competiții care va fi în iulie”, a precizat antrenoarea Iulia Olteanu.

Dacă Irina Bordeanu se pregătește de europene, sora sa, Noemi Bordeanu, ar putea reprezenta România la Cupa Mondială de alergare montană în echipa junioarelor II. Prezența echipei tricolore la întrecerea ce a fost anunțată a se organiza în Italia în 2019 este pusă însă sub semnul întrebării, iar Iulia Olteanu a explicat de ce: ”Din păcate s-a stabilit târziu când și unde va fi Cupa Mondială. Nici în prezent nu este precizat în calendarul internațional, dar sigur va fi în luna iunie în Italia. Sperăm că Federația Română de Atletism va găsi resursele necesare pentru pregătirea lotului și pentru particopare. Până atunci însă, Noemi Bordeanu va concura la naționale, pe pistă, în proba de cinci kilometri, la categoria junioare II” .

Tipărire