Vor 10-12 medalii în Campionatele Naționale

Canotaj Accesări: 3024

Valentin GavrilCa obiectiv pentru sezonul 2021, canotorii de la CS Ceahlăul (elevi ai Liceului cu Program Sportiv din oraș) și-au stabilit obținerea unui număr de zece-douăsprezece medalii din cadrul întrecerii Campionatului Național la nivelul categoriilor juniori II, juniori I, tineret, seniori și masters.

Pe locuri fruntașe, performerii secției pietrene de canotaj vor să ajungă și în cadrul întrecerilor internaționale înscrise în calendar: Jocurile Balcanice și Campionatele Europene.
O altă dorință pentru profesorul Valentin Gavril la secția pe care o conduce este aceea de a completa lotul de canotaj pietrean și a grupelor de performanță.
"Este mare nevoie și de acceea ne propunem s\ înregimentăm șase copii buni, talentați, de perspectivă, care să ne ofere certitudinea rezultatelor frumoase în anii următori. Totodată, am văzut că ne-ar mai trebui la club inclusiv câteva ergometre, aparate care vin în sprijinul sportivilor canotori", a completat directorul Valentin Gavril.
Pentru sezonul următor, 2022, cunoscutul profesor pietrean vrea să obțină și aprobarea diriguitorilor federali în dorința organizării, la Sala Polivalentă de pe Calea Romanului, a unui campionat național pe ergometru, cu participarea publicului spectator.

Tipărire