Speranțe la noi medalii pentru canotorii CS Ceahlăul-LPS Piatra-Neamț

Canotaj Accesări: 2710

cm ergometruÎncepând de astăzi și până duminică, la Sala Polivalentă din Târgu-Mureș sunt anunțate întrecerile Campionatului Național pe ergometru. Evenimentul sportiv este destinat categoriilor juniori, seniori și masters. De la Piatra-Neamț, înscriși la startul competiției sunt sportivii canotori, legitimați în cadrul grupărilor CS Ceahlăul și Liceul cu Program Sportiv.
Prima unitate sportivă are deja înscriși pe listele întrecerii un număr de 20 de competitori, în vreme ce LPS-ul pietrean figurează cu alți 12 sportivi.


Coordonați de profesorul Valentin Gavril (directorul CS Ceahlăul) și ceilalți colaboratori ai dânsului, canotorii pietreni vizează obținerea unui număr cât mai mare de medalii prin Diana Rață, Alin Ciocodan, Silviu Dumitriu, Georgiana Blanariu, Andrei Moisii, Nicoleta Șerban, Roxana Chelariu, Ioana Scutaru, Alex Trofin, Mircea Turcu, Florin Buhușanu.
În cadrul secțiunii masters, echipa CS Ceahlăul va fi reprezentată de Ionică Onu și Gabriel Bularda, sportivi veterani care și-au stabilit și ei ca obiectiv adjudecarea medaliilor.
Evenimentul important legat de această întrecere sportivă îl semnifică momentul Adunării Generale Ordinare de Alegeri în cadrul Federației Române de Canotaj. Pentru câștigarea unei funcții în noua organigramă a federației de resort este înscris și pietreanul Valentin Gavril. Directorul de la CS Ceahlăul concurează la postul de vicepreședinte.

Tipărire