CS Ceahlăul este cu toate pânzele sus

Canotaj Accesări: 1877

logo login20191015 3În urma pregătirii și selecției desfășurată în localitățile regiunii Moldova, alți 13 tineri canotori legitimați la gruparea pietreană CS Ceahlăul au fost convocați, pe baza rezultatelor lor, la acțiunile lotului național. De această dată, sub "tricolor" vor ajunge juniorii II și III, cu vârsta de 13 și 14 ani.

Locația de desfășurare a programului antrenamentelor centralizate va fi în baza Dorobanț de la Iași. Din echipa coordonată de profesorul Valentin Gavril fac parte Gabriela Cazacu, Alexandra Râpă, Renata Rîbu, Rebeca Perișoară, Veronica Dodoi, Teodora Biță, Iuliana Popovici, Denisa Vasilică, Denisa Baciu, Teodora Paicu, Vasile Ștefănoaia, Robert Morariu și Gabriel Costea. Un an de zile va fi perioada pe care tinerii canotori ai CS Ceahlăul o au la dispoziție pentru formarea ca viitori performeri.
Obiectivele imediate ale acestora vizează obținerea medaliilor la Campionatul Național de juniori II și III. "Ei sunt copii născuți în anii 2008 și 2009, așa că mai au în față un an de juniorat mic. Prin formarea și dezvoltarea lor morfo-funcțională, sprăm ca un număr cât mai mare dintre ei să ne reprezinte, peste cinci ani, la edițiile de Campionat Mondial, European și Balcanic. Mi-ar părea rău dacă va fi vorba de abandon, în cazul lor. Sper să reușesc să-i modelez fizic și psihic pentru a confirma în performanță. Numărul lor mare îmi dă încredere că vom avea o grupă puternică, asemeni celei din 2015-2016. Mulțumesc părinților copiilor, profesorilor de educație fizică și directorilor școlilor elevilor", a declarat profesorul Valentin Gavril, directorul CS Ceahlăul.
Cu un număr de 19 sportivi convocați la loturile naționale, secția de canotaj a grupării pietrene devine una dintre cele mai puternice din țară, la nivel de juniori. La grupa de Mondiale, flotila condusă de "amiralul" Valentin Gavril este reprezentată de Georgiana Blanariu, Beatrice Piseru, Ioana Scutaru, Bianca Drăghici, Alin Ciocodan și Silviu Dumitriu. Aceștia vor reprezenta gruparea Ceahlăului în concursurile importante de anul viitor: campionatul mondial, campionatul european și jocurile balcanice.
Ultimul concurs pe apă al sezonului 2022 pentru flotila pietreană se va desfășura în perioada 7-13 noiembrie, la Timișoara, cu prilejul Campionatului Național de fond pentru juniori, tineret și seniori.

Tipărire