Două medalii la naţionale, obiectivul luptătorilor juniori III şi IV
Secţia de lupte a CS Ceahlăul Piatra Neamţ va fi reprezentată de trei sportivi la finala pe ţară a juniorilor III şi IV. Întrecerea va fi la Oneşti în perioada 1-4 noiembrie şi va aduna la start cei mai buni 20 de sportivi la fiecare categorie de greutate.
Calificările pentru finala pe ţară au fost la Bacău la începutul lunii octombrie, iar din cei nouă sportivi de la CS Ceahlăul prezenţi patru s-au calificat la turneul final.
Medalii de aur, argint si bronz la mondialele de karate
Antrenorul Paul Pintilie si cinci dintre elevii sai de la Clubul Sportiv Ceahlaul au fost in perioada 16-18 decembrie 2011 la a patra editie a Campionatului Mondial de karate in stilul shotokan-fudokan. Paul Pintilie a reprezentat Romania la intrecerea care a avut loc la Belgrad (Serbia) si in calitate de arbitru, dar a urmarit si cum elevii sai cistiga medalie dupa medalie.
CS Ceahlaul lupta pentru un mondial de karate la Piatra Neamt
Municipiul Piatra Neamt ar putea fi gazda unei editii a Campionatului Mondial sau European de karate traditional sau in stilul shotokan-fudokan. Este dorita organizarea unei astfel de intreceri, mai ales ca Romania este o forta in acest sport, iar propunerea a venit din partea Clubului Sportiv Ceahlaul.
Zi speciala la CS Ceahlaul
Clubul Sportiv Ceahlaul Piatra Neamt a reusit sa-i bucure pe o parte dintre copiii legitimati cu o festivitate de Craciun. Asemenea manifestare nu s-a mai facut de mult la aceasta unitate sportiva, iar marti seara 150 de copii cu rezultate bune si foarte bune au fost chemati la sediul clubului pentru a primi de la Mos Craciun cite un dar.
Luptatorii au incheiat anul cu rezultate frumoase
CS Ceahlaul a avut zece reprezentanti la Memorialul "Mircea Croitoru" de lupte greco-romane, organizat la finele saptaminii precedente la Bacau. O parte din cei deplasati au inregistrat rezultate notabile, terminind concursul pe podium.
La categoria 32 kilograme, Codrin Maxim a terminat cistigator in fata colegului sau de club, Daniel Postolache. Cei doi provin de la Centrul de Plasament "Ion Creanga" din Piatra-Neamt. La 50 kg, Marian Mihai a fost al doilea, la 58 kg, Mihai Mihut a terminat primul, iar la 69 kg Mircea Ionescu a luat argintul.