CS Ceahlăul, din nou pe podium

2024090201Canotorii de la CS Ceahlăul și-au continuat seria rezultatelor excelente în programul competițional intern. În partea a doua a săptămânii trecute (26-31 august), flotila coordonată de antrenorul Valentin Gavril s-a întors medaliată de la Campionatul Național Beach Sprint. Concursul de canotaj
a fost desfășurat la Constanța, chiar pe valurile Mării Negre.
"Ca și până acum, a fost vorba despre o întrecere în care nu au lipsit spiritul de echipă, spectacolul, competitivitatea, dar nici distracția. Canotajul pe mare ne-a adus și anul acesta rezultate dintre cele mai bune!", declara antrenorul echipei pietrene CS Ceahlăul. 

 

Pe prima treaptă a podiumului de premiere a urcat Bianca Elena Drăghici. Locul secund a revenit Mădălinei Dumitrița Ursăciuc, în vreme ce de medaliile de bronz s-au bucurat Beatrice Piseru și Georgiana Blanariu. Un alt loc pe podium pentru canotorii Ceahlăului l-au asigurat în secțiunea Master, sportivii Ioan Onu și Georgel Giurescu, ocupanți ai locului II la categoria lor.

2024090202

2024090202

2024090202


Tipărire   Email