Valentin Gavril a fost ales vicepreședinte al Federației de Canotaj

Valentin GavrilCunoscut pe plan local în postura de conducător al Clubului Sportiv "Ceahlăul" Piatra-Neamț, profesorul Valentin Gavril a devenit noul vicepreședinte al Federației Române de Canotaj. Alegerile pentru desemnarea noului for de conducere au avut loc sâmbătă, la Târgu-Mureș.


Asemeni președintelui Elisabeta Lipă (56 ani, aleasă pentru al patrulea mandat în fruntea canotajului românesc), pietreanul a fost singurul candidat pentru postura de vicepreședinte.
Profesorul Valentin Gavril privește cu încredere și optimism, din noua funcție de conducere. "Sunt obligații mai multe și mai mari odată cu acest pas f\cut către funcția din biroul federal. Nu este un post remunerat financiar, ci mai degrabă un tampon între cluburi și federație. Personal, singura satisfacție o reprezintă faptul c am oportunitatea de a «prinde» două ediții ale celui mai important eveniment sportiv planetar, Jocurile Olimpice", susține Valentin Gavril.
Antrenorul pietrean își cunoaște și îndatoririle imediate. Trebuie să organizeze acțiunile de selecție, să reașeze loturile pe fiecare secțiune în parte după pandemia de coronavirus. "Cunosc problemele din teritoriu, cunosc selecția. Ne gândim și la o strategie pentru edițiile Jocurilor Olimpice din 2024 și 2028".
Fiind nelipsiți de performanțe, canotorii vor avea parte și de finanțări: din partea Comitetului Olimpic Sportiv Român și a Ministerului Tineretului și Sportului.
"Cu toții trebuie să împingem barca spre medalii! Să nu uităm că suntem federația numărul unu în performanțe internaționale, începând de la categoria juniorilor și terminând cu seniorii", a conchis Valentin Gavril, vicepreședintele FR Canotaj.
Antrenor emerit, Valentin Gavril este cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț, ambasador nemțean la secțiunea sporturi în 2018. Este deținător al meritului sportiv clasa a III-a, titlu primit din partea președintele României. O altă distincție, cu însemnele președinției, pe care profesorul Valentin Gavril a primit-o, a fost cea atribuită ca urmare a contribuției adusă imaginii României în străinătate.


Tipărire   Email