Alina Militaru incepe miine seara (n.r. 3 iunie) sezonul de vara din 2011. Legitimata la Clubul Sportiv Ceahlaul, atleta va fi pe lista de start a probei de saritura in lungime pe care a cistigat-o in 2010 cu un „zbor“ de 6.47 metri.
Ca orice sportiv cu pretentii, Militaru vrea sa isi apere titlul cistigat in urma cu doisprezece luni, numai ca trebuie tinut cont si de faptul ca este prima sa apatie la o reuniune atletica in sezonul de vara in anul in curs.
„Il consideram un concurs de verificare. Competitia este foarte importanta, pentru ca poate aduce o calificare la intrecerea continentala a echipelor nationale, care in 2011 va fi la Izmir in Turcia. Nu vreau sa vorbim insa inainte de obiective“, a declarat Ion Iorga, antrenorul atletei pietrene.
Alina Militaru le va avea drept rivale pe cele mai bune concurente din Romania la aceasta proba, dar este foarte probabil ca in lista de start sa apara si saritoare din Italia, Bulgaria, Turcia, Tunisia, Liban si Moldova, adica din echipe care vor veni la competitie. „In ultimii ani nu am avut adversare in proba din alte tari, dar poate ca in 2011 vor fi. Nu stim inca ce sportive se vor inscrie in proba de saritura in lungime“, a mai spus Ion Iorga.
Concursul care se desfasoara miine seara pe Stadionul Farul din Constanta va incepe de la ora 18:00 si se va tremina in cursul aceleasi seri, in jurul orei 22:00. Prima saritura va fi in concurs la ora 20:20, conform programarii facuta de Federatia Romana de Atletism. Fiind criteriu de selectie pentru Campionatul European pe Echipe, este de asteptat ca in concurs sa apara si rezultate foarte bune. Asta mai ales ca sint si premii in bani puse in joc. Daca Alina Militaru ajunge sa reprezinte din nou Romania la Campionatul European pe Echipe, atunci in perioada 18-19 iunie, la Izmir, trebuie sa isi ajute selectionata sa se claseze pe locul 1 in cadrul Diviziei 1, ceea ce ar insemna promovarea in Superliga Europeana.