Tinerii canotori pietreni legitimați în cadrul secției de profil aparținând Clubului Sportiv Ceahlăul încheie sezonul competițional pe anul 2021 cu noi medalii în palmares. 27 noiembrie a fost momentul desfășurării întrecerii Campionatului Național de fond, o competiție desfășurată pe centre, la cluburile care au în dotare aparate ergometre.
Evenimentul sportiv a fost rezervat categoriilor seniori, juniori I (copii cu vârsrta de 18-19 ani) și juniori II (15-17 ani). 6.000 de metri a fost distanța de concurs ce trebuia parcursă. La final, elevii coordonați de profesorul Valentin Gavril au obținut rezultate lăudabile. De laurii locului I s-au bucurat Georgiana Blanariu (la junioare II), respectiv Alin Ciocodan și Silviu Dumitriu (la juniori II). Pe aceeași primă treaptă a clasamentului Campionatului Național de ergometru au mai urcat și reprezentantele probei de dublu fete, categorie ușoară, la categoria senioarelor: Simona Boboc și Georgiana Blanariu.
De locul III la nivelul categoriei junioarelor I s-au mai bucurat și Carmen Munteanu cu Sabina Anăstăpsoaiei. Un alt loc III l-au câștigat Claudiu Lazăr și Rareș Petrache, componenții probei de dublu (categorie ușoară). Canotorii CS Ceahlăului au luat medalii și de la întrecerea secțiunii feminine simplu, categorie ușoară, prin atleta Noemi Bordeanu.
Dublu fete, categorie ușoară a fost o altă probă de senioare, în cadrul căreia reprezentanții noștri s-au evidențiat; aici, locul pe podium a fost adjudecat de echipajul format din Andreea Morariu și Florentina Buhușanu. în același concurs de Campionat Național pe ergometru s-au mai evidențiat componentele echipajului de patru: Ioana Scutaru, Bianca Drăghici, Beatrice Piseru și Teodora Mardare. O altă medalie pentru locul III, la categoria ușoară (dublu, seniori), flotila de la CS Ceahlăul a mai obținut-o cu echipajul format din Mircea Turcu și Alexandru Trofin.
Pe ergometru, s-a concurat și în centrul pietrean de la Sala "Ceahlăul".
Iași, Piatra-Neamț și Orșova au fost centrele în cadrul cărora au concurat canotorii CS Ceahlăului. "Pe fondul acestei pandemii continue, cei din federație au decis să evite aglomerația sportivilor prin organizarea probelor în mai multe centre din țară. Competiția a reprezentat, totodată și o selecție potrivită în vederea participării la Campionatul European și Mondial de anul viitor", declară profesorul Valentin Gavril.
Șapte copii pietreni, nominalizați de federație pentru concursurile internaționale
Delegația pietreană are șapte sportivi cu timpi foarte buni de concurs, care au fost nominalizați în vederea participării la concursurile internaționale ce urmează. "Prin acest fapt se poate remarca buna pregătire a copiilor, dorința acestora de a obține rezultatele dorite, dar și seriozitatea antrenorilor în procesul de instruire. Încă odată dovedim că fără muncă, disciplină și seriozitate, nu putem ajunge acolo unde cântă imnul: doar pe locul întâi", adaugă managerul de la CS Ceahlăul.
Viitor asigurat din selecțiile toamnei
Secția de canotaj a celei mai valoroase unități sportive a jude]ului Neamț din ultimii ani va continua să aibă un cuvânt important de supus. În urma ultimelor acțiuni de selecție efectuate în această toamnă, antrenorii clubului au reușit să "alimenteze" secția de performanță cu un alt număr mare de sportivi. Aceștia sunt deocamdată la stadiul de începători, performeri proveniți din rândul copiilor.