Medalii de aur, argint si bronz la mondialele de karate

karate2Antrenorul Paul Pintilie si cinci dintre elevii sai de la Clubul Sportiv Ceahlaul au fost in perioada 16-18 decembrie 2011 la a patra editie a Campionatului Mondial de karate in stilul shotokan-fudokan. Paul Pintilie a reprezentat Romania la intrecerea care a avut loc la Belgrad (Serbia) si in calitate de arbitru, dar a urmarit si cum elevii sai cistiga medalie dupa medalie.

Pietreanul cistigator a singurului titlu mondial la individual este Paul Voda, care s-a impus la tineret in proba de kumite, in timp ce colegul sau, Laurentiu Berbece, a terminat intrecerea pe locul 3. Cei doi, impreuna cu alti doi romani, au cistigat medalia de argint pe echipe, pierzind finala cu Serbia, cu un scandal legat de arbitraj.

S-au luat medalii si la juniori, toate pe echipe. Bogdan Munteanu si George Cusu au facut parte din echipa de kumite campioana mondiala, iar dublul amintit, impreuna cu un alt pietrean, Mihnea Pintilie, au terminat pe locul al treilea in concursul de kata. De asemenea, Munteanu si Pintilie au facut parte din echipa de embu a Romaniei, care a terminat concursul pe locul al treilea


Tipărire   Email