Clubul Sportiv Ceahlaul Piatra Neamt trece printr-o perioada fasta in ceea ce priveste rezultatele. Dupa medalia de aur la lupte adusa de cadetul Vasile Dudau, a venit rindul sectiei de atletism sa puncteze cu Lenuta Burueana, care a participat la nationalele de atletism pentru juniori II.
Lenuta Burueana a cistigat aurul probei de aruncare a discului, cu performanta de 35,31m, nou record personal mai bun decit precedentul cu 2,5m. Trebuie mentionat ca proba respectiva a fost dominata de sportive din Neamt, pentru ca pe locul secund s-a clasat Roxana Perie (34,90m), de la LPS Roman. La aruncarea greutatii, Lenuta Burueana a incheiat concursul pe locul al doilea, cu 11,83 metri, fiind devansata de bacauanca Diana Bursuc (12,28m).
„Important este ca de acum inainte sa aiba constanta in rezultate, indiferent ca vorbim de aruncarea discului sau de aruncarea greutatii. Sint rezultate bune care dau sperante ca in viitor ne vom putea baza pe un sportiv valoros“, a declarat Dan Cojocaru, antrenorul Lenutei Burueana la CS Ceahlaul.
Junioara II in primul an la aceasta categorie, Alexandra Nitu a terminat pe locul 5 atit in proba de saritura in lungime, cit si in proba de 100m garduri. Antrenorul Ion Iorga sustine ca rezultatele fac parte din planul pe care i l-a pregatit tinerei sale eleve si ca, in 2012, Alexandra Nitu va trece sa concureze cu sanse foarte mari la primele locuri in proba de 400m garduri.