Tinerii canotori pietreni legitimați în curtea grupărilor pietrene CS Ceahlăul, respectiv Liceul cu Program Sportiv s-au întors medaliați de la întrecerea Campionatului Național pe ergometru. Competiția s-a desfășurat pe simulatoare, sâmbătă, 13 martie în Sala Polivalentă din Târgu-Mureș. Juniorii au avut de parcurs distanța celor 2.000 de metri, în vreme ce seniorii au tras numai pe ruta celor 1.000 de metri.
Delegația nemțeană a inclus un număr de 32 sportivi și a fost coordonată de profesorul Valentin Gavril, antrenorul coordonator al secției de profil și totodată directorul CS Ceahlăul.
De clasarea pe primul loc al podiumului de premiere s-au bucurat: Diana Rață (simplu, junioare I), Georgiana Blanariu (simplu, junioare II), Silviu Dumitriu și Alin Ciocodan (dublu junioare II), Casiana și Claudia Boboc (dublu categorie ușoară), Ionică Onu (categoria ^60 de ani).
Pe locurile II s-au clasat Beatrice Piseru, Bianca Drăghici, Ionela Scutaru, Teodora Mardare (junioare II proba de patru), iar pe locurile III au urcat componentele echipajului dublu junioare I: Florentina Buhușanu și Roberta Nichita.
Pentru canotorii CS Ceahlăul și LPS Piatra-Neamț în luna aprilie urmează etapele de selecție în vederea participării la Campionatul European și Campionatul Mondial de juniori.