Medalii la Campionatul Național pe ergometru
Canotorii grupării pietrene CS Ceahlăul s-au întors medaliați de la întrecerea Campionatului Național pe ergometru. Rezervată categoriilor de juniori I, II și III, competiția de pe simulatoarele ambarcațiunilor pe apă s-a desfășurat sâmbătă, 15 martie, în baza Dorobanț de la Iași.
Delegația canotorilor Ceahlăului a numărat 22 de concurenți. Toți sunt pregătiți la lotul național de antrenoarele Ana Orhei, Cornelia Bîrlădeanu și Andreea Budeanu. Juniorii III au concurat pe distanța e 1.000 metri, în vreme ce juniorii II și I s-au întrecut pe distanța de 2.000 metri.
CS Ceahlăul aduce titlul naţional la Piatra-Neamţ
Sâmbătă, la Târgu Mureş, echipa luptătorilor pietreni de greco-romane de la CS Ceahlăul a reuşit să câştige, din nou, titlul naţional la secţiunea pe echipe. La originea succesului a stat şi munca depusă de cei doi antrenori ai clubului: Dragoş Cîmpanu şi Ion Popa. Pentru reuşita medaliilor de campioni, aceştia au avut la dispoziţie o echipă formată din nouă sportivi, între care unul a fost împrumutat de la gruparea din Constanţa.
Campionatul Balcanic de juniori, Edirne (Turcia)
Însoțită de președintele FR Canotaj, Valentin Gavril, flotila pietreană a devenit campioană balcanică la Edirne (Turcia). Sportivii canotori legitimați în curtea CS Ceahlăul Piatra-Neamț sunt favoriți să-și adjudece primul loc în clasamentul final general și pe sezonul 2024. Elevii coordonați de antrenorul Valentin Gavril au revenit acasă, după o săptămână în care au participat, la Edirne (Turcia) în probele Jocurilor Balcanice de juniori. Pregătiți de antrenoarele Valeria Cătescu, Cornelia Bîrlădeanu, Amalia Mustea și Ana Orhei, sportivii Ceahlăului și-au adjudecat locul I în clasamentul general. Ierarhia a mai inclus următoarele echipaje: Turcia, Grecia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Croația și Bosnia-Herțegovina. După flotila "tricoloră", pe podiumul întrecerii de la Edirne au mai urcat echipajele Turciei și Greciei.
Flotila pietreană a adus aurul, acasă, din Turcia!
Canotoarele legitimate în curtea CS Ceahlăul Piatra-Neamț s-au întors cu medaliile de aur de la întrecerea Campionatului European de tineret (19-23 ani). Evenimentul sportiv s-a desfășurat în finalul săptămânii trecute, la Edirne (Turcia). Pe distanța celor 2.000 de metri, Georgiana Blanariu a câștigat două dintre medaliile de aur ale delegației "tricolore". Ea a triumfat în probele de 2 fără cârmaci, respectiv în cea de 8+1 rame. La prima probă, sportiva noastră a avut o diferență de zece secunde față de ocupanta locului secund.
CS Ceahlăul, din nou pe podium
Canotorii de la CS Ceahlăul și-au continuat seria rezultatelor excelente în programul competițional intern. În partea a doua a săptămânii trecute (26-31 august), flotila coordonată de antrenorul Valentin Gavril s-a întors medaliată de la Campionatul Național Beach Sprint. Concursul de canotaj
a fost desfășurat la Constanța, chiar pe valurile Mării Negre.
"Ca și până acum, a fost vorba despre o întrecere în care nu au lipsit spiritul de echipă, spectacolul, competitivitatea, dar nici distracția. Canotajul pe mare ne-a adus și anul acesta rezultate dintre cele mai bune!", declara antrenorul echipei pietrene CS Ceahlăul.