Mihai Mihuț se află în plin program de pregătire cu lotul național de lupte. Pietreanul, fost sportiv al CS Ceahlăul Piatra Neamț, are visuri importante, și-a impus obiective îndrăznețe, iar pentru a reuși știe că are nevoie de sprijin. Moralul său este la cote ridicate știind că munca sa îi poate aduce rezultate frumoase, dar mai ales pentru că familia îi este baza pe care se sprijină când simte că îi este greu.
Mihai Mihuț a fost acasă pentru câteva zile și ne-a oferit un interviu, după ce în 2019 a participat la Campionatul European de seniori, întrecere organizată la București.
CS Ceahlăul: Ce se anunță pentru 2019 de aici înainte?
Mihai Mihuț: Ne pregătim de Jocurile Europei, care vor fi la Minsk. Apoi va fi Campionatul Mondial, care este criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo, unde sper să obțin calificarea.
CS Ceahlăul: Ce rezultat trebuie să reușești la mondialul de seniori ca să îți asiguri calificarea la Olimpiadă?
Mihai Mihuț: Pentru a ajunge la Jocurile Olimpice trebuie să fii în primii cinci la Campionatul Mondial. Nu trebuie neapărat medalie, dar consider că va fi cel mai tare turneu la Campionatul Mondial. Așa se anunță concursul din septembrie în Kazahstan.
CS Ceahlăul: În afara acestui ”mondial”, ce altă șansă ai să ajungi la Olimpiada din 2020?
Mihai Mihuț: Vor mai fi două turnee de calificare în Europa și unul la nivel mondial. Sper să nu fie nevoie să concurez la ele.
CS Ceahlăul: Rămâne calificarea la Tokyo principalul obiectiv al anului 2019?
Mihai Mihuț: Îmi doresc în acest an câștigarea unei medalii la Campionatul Mondial și calificarea la Jocurile Olimpice. Asta după ce în 2019 am ratat o medalie la Campionatul European. Am pierdut pe greșeala mea, dar cred că aceste greșeli au apărut din cauza presiunii din jurul meu.
CS Ceahlăul: Cum a fost acasă după ... cât timp?
Mihai Mihuț: ... după trei luni. Am fost acasă, lângă familie, lângă prieteni și mă simt foarte bine. M-am relaxat, iar după scurta vacanță am revenit la antrenamente. Este cantonament la Câmpulung Muscel și vom pleca la încă un stagiu în străinătate.
CS Ceahlăul: Deci te-ai încărcat psihic atât cât ai sta acasă!
Mihai Mihuț: Daaa, acasă este cel mai bine. Familia este bine, copilul meu este ... o minune greu de descris în cuvinte. Aveam programată refacere cu ceilalți colegi ai mei de la lot, dar am preferat să vin acasă. Am vrut așa, fiindcă mi-a fost dor de toți ai mei și consider că am făcut alegerea perfectă. Plus că mi-am respectat programul de menținere pentru a nu mă întoarce la lot cu plus de greutate.