Diana Țigănașu și Daniel Munteanu s-au calificat pentru Campionatul Balcanic

diana tiganasu1Finalul săptămânii trecute a adus un alt obiectiv îndeplinit pentru performerii sec]iei de atletism aparținând Clubului Sportiv Ceahlâul. La București, în sala "Iolanda Balaș-Soter", vineri și sâmbătă s-au desfășurat reuniunile atletice din cadrul a două competiții importante la nivel național. Întrecerea Campionatului Național de seniori și tineret a fost rezervată competitorilor cu vârste de 21-23 ani.

În paralel, în acceași locație au mai fost programate și probele selecției pentru alcătuirea lotului "tricolor", participant în finalul acestei săptămâni la secțiunile înscrise în Campionatul Balcanic pentru juniori.
Lotul sportivilor noștri a fost coordonat de profesorii Iulia Negură-Olteanu și Dan Cojocaru, antrenori care au dat doi atleți calificați pentru Campionatul Balcanic.
Primul este Silviu Daniel Munteanu, cel care în proba de 60 metri s-a clasat pe locul VIII în finală. Totodată, cu timpul de 6 secunde și 91 sutimi, preformerul nostru și-a îmbunătățit recordul personal. Urm\torul concurs oficial de mare importanță al elevului profesoarei Iulia Negură-Olteanu vizează participarea la Campionatul Balcanic de la Sofia (Bulgaria). Pe pista de concurs, Silviu Munteanu va reveni încă de sâmbătă.
La rândul său, Robert Marcel Gavril (junior II), elev și el al grupei coordonat\ de profesoara Iulia Olteanu-Negură a concurat la București în aceeași probă de 60 metri. Timpul; de conurs al acestuia (7 secunde și 32 sutimi) i-a asigurat calificarea în finala aceleiași probe, dar pentru Campionatul Național de juniori II.
Calificată pentru participarea cu lotul "tricolor" în cadrul Campionatului Balcanic este și atleta pietreană Diana Ioana Țigănașu. În competiția din Capitală, sportiva profesorului Dan Cojocaru a câștigat proba de aruncare a ciocanului cu o aruncare de 14 metri și 56 centimetri.
Un alt atlet de la CS Ceahlăul concurent în probele întrecerii de vineri și sâmbătă în Capitală a fost și Paul Gheorghiță Popa. În cadrul secțiunii de 800 metri, elevul antrenoarei Iulia Negură-Olteanu a izbutit să-și îmbunătățeasc\ propriul record: 1 minut, 57 secunde și 05 sutimi și locul V la categoria tineret.


Tipărire   Email