Oaspete din Germania pentru luptătorii Ceahlăului

20220913 1Antrenorii secției de lupte greco-romane aparținând Clubului Sportiv "Ceahlăul" Piatra-Neamț au avut un oaspete important. Timp de cinci zile, alături de tinerii performeri coordonați de antrenorii Ion Purcariu, Dragoș Cîmpanu și Ion Popa s-a antrenat și Christian Ghiel.

În vârstă de 30 de ani, acesta este colegul de echipă al lui Dragoș Cîmpanu, din perioada în care acesta din urmă a activat în întrecerile Campionatului Național din Germania, pentru TSV Burgebrach. "În România, a venit singur, pentru o perioadă de vacanță. La noi, în antrenamente, a stat timp de cinci zile. S-a simțit foarte bine și mi-a declarat că i-a plăcut mult. Înainte de a se întoarce în Germania, mi-a lăsat de înțeles faptul că va reveni, cu bucurie, anul viitor, dar nu singur ci împreună cu sportivii și copii pe care-i pregătește la clubul din Burgebrach, pentru o perioadă de cantonament. Acum, lui Christian Ghiel i l-am prezentat doar pe maestrul Purcariu, pe care nu-l cunoștea. În rest, cu maestrul Ionel Popa se știa foarte bine, încă de când ultimul activase acolo", a declarat antrenorul Dragoș Cîmpanu. 
Acesta este așteptat, la rândul său, să revină în Germania, pentru a se alinia, cu ceilalți seniori ai TSV Burgebrach, la startul Naționalelor pe echipe. Primul lui meci în noua ediția este stabilit pentru ziua de 17 septembrie, la nivelul întrecerii Ligii a III-a. În 14 ianuarie, Dragoș va aniversa 40 de ani. Altfel, componenții secției de lupte greco-romane în curtea CS Ceahlăul nu au încetat programul de pregătire, nici în pauza competițională a verii. Aceștia se antrenează în vederea participării, la Putna, în cadrul unui turneu internațional. Ca obiective imediate, luptătorii grupării pietrene  își propun ca în 2023 să găzduiască finala Campionatului Național Under 15, la individual și pe echipe. Totodată, ei mai așteaptă două medalii de la întrecerile Campionatelor Europene pentru categoriile Under 15 și Under 17. Competitori vor fi Gabriel Stan (U17), respectiv Ionuț Măriuța și Gabriel Marcel (ambii la secțiunea U15).


Tipărire   Email