Sâmbătă, la Târgu Mureş, echipa luptătorilor pietreni de greco-romane de la CS Ceahlăul a reuşit să câştige, din nou, titlul naţional la secţiunea pe echipe. La originea succesului a stat şi munca depusă de cei doi antrenori ai clubului: Dragoş Cîmpanu şi Ion Popa. Pentru reuşita medaliilor de campioni, aceştia au avut la dispoziţie o echipă formată din nouă sportivi, între care unul a fost împrumutat de la gruparea din Constanţa.
În ultimul act al Campionatului Naţional pe echipe (Under 17), delegaţia CS Ceahlăul a fost formată din următorii luptători: Ştefan Şomandru (51 kg) - 3 victorii repurtate prin superioritate şi diferenţă mare la puncte (8-0); Andrei Harja - mezinul echipei (60 kg) şi de nivelul categoriei Under 15-a câştigat un meci. ("El este un copil bun, luptător şi cu o mare voinţă de reuşită. Din păcate, a trebuit să se confrunte cu adversari mai mari ca vârstă", a precizat antrenorul Dragoş Cîmpanu.) La categoria 65 kg, Mihai Măriuţa a câştigat toate cele trei meciuri pe care le-a avut stabilite. Pe aceeaşi categorie de greutate, verişorul lui, Ionuţ Măriuţa şi-a apropiat şi el victoria într-o partidă a competiţiei. Şi categoria 80 kilograme a avut doi luptători de la CS Ceahlăul, înscrişi în concurs. Sergiu Stan şi-a câştigat toate cele trei meciuri programate, în vreme ce Silviu Catană s-a mulţumit doar cu o victorie. O altă secţiune la care s-au înscris doi luptători pietreni a fost cea de 92 kilograme. Gabriel Marcel şi-a adjudecat ambele victorii, iar Vlad Râpaş a pierdut singura lui confruntare. La categoria greilor (110 kg), CS Ceahlăul a fost reprezentată de luptătorul Paul Paşparugă, care a avut un meci pierdut şi două victorii.
Succes adjudecat în ultima confruntare de Paul Paşparugă
"Până la urmă, important este faptul că am terminat această competiţie, în postură de campioni! Băieţii au fost foarte motivaţi şi asta s-a observat în prestaţia lor din timpul întrecerilor. Noi, abia pentru anul următor ne propusesem să câştigăm medaliile locului I în clasamentul general. Succesul este cu atât mai important pentru că a fost adjudecat de Paul Paşparugă, la ultimul meci, cu o victorie de 4-3 în disputa cu reprezentantul din Botoşani", a declarat antrenorul Cîmpanu. Pentru echipa luptătorilor de greco-romane a CS Ceahlăul urmează participarea la Campionatul Naţional Individual Under 17, peste o altă spătămână, tot la Târgu Mureş. În respectiva întrecere, lotul galben-negru va miza pe aceeaşi competitori, însă fără constănţeanul Şomandru.